Sunday, February 8, 2009

Please don't talk pretty boy


....scria pe un zid, luminat intentionat parca de o luna rece si rotunda. Atunci am inceput sa imi adun intr-un buchet senzatiile traite pe strazile Bucurestiului, alaturi de tine, de tine si de tine. Mai priveam o vitrina inchisa si imi mai aminteam de o privire deschisa spre mine. Mereu m-am gandit ca atunci cand nu ai ce face rememorezi, dar fiecare colt de strada ma lovea strigandu-mi: hei..si aici ai fost! Si aici ai iubit, si aici ai uitat, si aici ai fugit(in timp ce ma pregateam sa o iau la goana). Ma intreb de ce pastrez mereu umbrele langa mine si nu oamenii in carne si oase, de ce ma plictisesc de sange si ma intorc la cenusa scormonind dupa o pasare Phoenix ce nu va mai reinvia niciodata. Ma intreb de ce urasc monologul pe scena dar de cele mai multe ori abuzez de el in viata si incerc sa imi caut propria matase falsa. Ma intreb, ce actor pierdut va gasi momentul vietii mele si ce final mi se pregateste. Ma intreb in ce oglinzi eu ma vad batrana si in ce momente ochii mei sunt ca niste copaci, mari si tristi. Ma intreb cand o sa ma opresc din intrebat. Acum luminile, va rog si liniste!

3 comments:

Anonymous said...

Foarte frumos, prin sensibilitate si adevar ... mi-a ajuns la suflet.

Anonymous said...

ce frumos e sa iti fiu prietena. :)
in plus, asta imi ofera un avantaj major, ca cititor al blogului tau...prind din lectura orice detaliu pe care il stiu de fapt, in profunzime.
dupa cortina, sa stii ca vin aplauzele! :)

Anonymous said...

Pentru ce intrebare(care sa-si gaseasca un raspuns adevarat) ti-ai da 10 ani din viata?