Am vazut o piesa in lumina verde. Apoi in intuneric. Apoi cu lanterna. Vorbea despre mortii morti si despre mortii vii. Vorbea despre durerea mortii si despre durerea trairii. Vorbea despre tot ce e in jur, despre copii, femei, barbati. Vorbea cu proiectii, cu lumini si muzica.
"El nu era niciodata trist. Sarea ca o caprioara si se juca cu lopatica. Copiii de-o seama cu el nu il bagau de seama, dar lui nu ii pasa".
"Ea avea 10 sau 100 sau 1000 de ani. Nu se stie. Nu poti numara anii unei femei care si-a scapat varsta in chiuveta si care a plans in fata unei periute de dinti tocite."
"Mama, de ce ai facut asta, spune-mi si mie te rog frumos de ce ai facut asta"
"M-am trezit singur pe Magheru, asa, cum merg eu si..intreaba-ma ce am vazut! Cadavre"
Satira am lasat-o acolo, eu m-am intors la scena mea calda aromata cu ciocolata pentru copilul din mine si la dansul in noapte pentru o ultima incantatie inainte de zori. Noapte buna celor doi.
2 comments:
cred ca scriu si eu despre seara asta:)
auzi, noi mereu vrem sa notam aceleasi chestii in timpul pieselor de teatru? devine dubios.
telenovele draga...telenovele >:D<
Post a Comment